Fragmentul din Hronicul și cântecul vârstelor se adresează elevilor d e clasa a V-a și a VI-a în special, fiind propus în manualul de clasa a V-a de la Editura ART. În acest fragment se surprinde un moment din copilăria autorului, petrecut alături de prietenii săi, dar și o descoperire interesantă pe care o fac copiii. Povestea scrisă Structura poveștii conține: Premisa, Epifania, Evenimentul declanșator, Lumea poveștii, Personajele și Firul Narativ. Citește pasul 03. Metoda „Povestitorul" Povestea rostită A spune o poveste înseamnă să transferi experiența povestitorului către ascultător, în toate cele trei planuri: cauzal, emoțional și moral. Citește pasul 04. Cercetătorii chinezi au anunţat, recent, o descoperire senzaţională care ar putea completa golurile din lanţul evolutiv. Este vorba despre mai multe fosile aparţinând unor creaturi cu blană care locuiau în zonele situate în sudul Chinei acum 34 de milioane de ani şi care clarifică etapele de dezvoltare ale primatelor, grupul din care, mai târziu, s-a constituit specia umană. a facut-o în anul mortii lui Cromwell (1658), si anume: dorind sa determine puterea vântului în timpul furtunii, el a masurat lungimea sariturii sale proprii în directia vântului si în sens contrar. Mai multe marturii confirma ca Newton avea talent la desen. Pe peretii camerei sale din casa farmacistului erau atârnate desene, portrete ale Scafandrii au făcut o descoperire surprinzătoare în apropierea epavei Titanicului. Epava Titanicului se află pe fundul Oceanului Atlantic de Nord, degradându-se încet la aproape 4.000 de metri adâncime, dar nu este singura. Un semnal acustic detectat acum 26 de ani a dezvăluit faptul că zona subacvatică în care și-a găsit Ce descoperire a făcut povestitorul? ? muresannaomi22. Răspuns: Descoperirea facta de cititor este a cea de a crede ca-l urmareste cerul, insa a fost dezamagit afland ca nu doar pe el il urmeaza. 3 votes Thanks 4. iris85 Ms . iris85 f mult . muresannaomi22 cu drag . More Questions From This User See All. srnI. Cercetătorii chinezi au anunţat, recent, o descoperire senzaţională care ar putea completa golurile din lanţul evolutiv. Este vorba despre mai multe fosile aparţinând unor creaturi cu blană care locuiau în zonele situate în sudul Chinei acum 34 de milioane de ani şi care clarifică etapele de dezvoltare ale primatelor, grupul din care, mai târziu, s-a constituit specia umană. Fragmentul din Hronicul și cântecul vârstelor se adresează elevilor d e clasa a V-a și a VI-a în special, fiind propus în manualul de clasa a V-a de la Editura ART. În acest fragment se surprinde un moment din copilăria autorului, petrecut alături de prietenii săi, dar și o descoperire interesantă pe care o fac copiii. a comentat gog_magog Novice Iul 10, 2012. 2 1. Eu cred că cea mai importantă descoperire a fost ceea ce azi numim Teoria Evoluţiei. Concurenţa e mare pentru că Personal Computer (PC) de exemplu este una dintre cele mai performante şi incredibile scule inventate vreodată, iar Teoria relativităţii a reuşit şi ea să "deblocheze" o In cursul acelui an, Galileo a descoperit si forma ciudata a lui Saturn (care a fost explicata in mod corect ca fiind un inel abia dupa 50 de ani, de catre Christiaan Huygens), fazele planetei Venus (aratand ca aceasta se misca in raport cu soarele si straluceste cu ajutorul luminii reflectate de soare), si pete pe soare care se misca si apar si dispar (ceea ce arata ca soarele se roteste si cerurile sunt supuse schimbarii). Acestea sunt motivele pentru care chiar si dupa 400 de ani, se Iată răspunsul Totuși, la un moment dat, aceasta a făcut o descoperire complet neașteptată, ce a lăsat-o fără cuvinte. Când avea doar două luni și l-a adus acasă, puiul cântărea în jur de 8 kilograme. Când patrupedul a împlinit vârsta de 11 luni, Jade Stuart a realizat faptul că acesta cântărea deja puțin peste 28 de kilograme!

ce descoperire a făcut povestitorul